Ultimele saptamani in Romania

De cand m-am nascut si pana acum,am trait numai in Romania langa familia si prietenii mei.Iti imaginezi cat de greu imi era sa ma mut in alta tara?!Ultima saptamana de scoala a fost cea mai frumoasa dar totodata si cea mai trista…ma atasasem mult de colegi…pana si de dna diriginta:)).Noi,fetele din clasa eram distruse…plangeam prin ore…pe sub banca…tousi de parca spuneai ca pleaca cine stie cine….si cand ma gandesc ca la inceput nu ma suporta nimeni.Erau mai mult decat prietenele mele…erau ca si surorile pe care nu le aveam…bineinteles ca ultima saptamana am stat numai impreuna,eram nedespartite.O ardeam pe afara…cu baietii…mai trageam si cate un plans…dar clipele acelea nu se uita oricat de importante sau nu ar fi.Si ca sa nu spun ca numai fetele tineau la mine…drept dovada baietii din clasa au fost atat de draguti in cat s-au gandit sa-mi cumpere un buchet de trandafiri ca si “amintire”de la ei.
Ultima zi impreuna a fost speciala,dar la sfarsit,la despartire am inceput toate sa plangem cu atata inversunare,pe drumul spre casa,incat,parintii nostrii au crezut ca ni s-a intamplat ceva grav de eram atat de triste…
Eh a trecut si ziua aceea si iata-ma la Barlad,fericita ca sunt alaturi de familia mea…urmau doua saptamni de relaxare..fericita si alintata de matusa mea. Imi pierdeam mai toata ziua pe afara cu prietenii…seara ma mai duceam cu varul meu prin club la unchimiu;))Dar incet incet m-am apropiat si mai mult de el,si am ajuns sa fim aproape nedespartiti si sa ne intelegem ca doi frati.Ei bine asa au inceput prostioarele tipice adolescentilor…stat noaptea afara pana tarziu…petreceri si multe altele.Era constient ca trebuia sa ma faca sa ma simt bine in ultimele mele saptamani in Romania.Dar acele saptamani au trecut asa repede,exact ca o ploaie de vara.M-au condus toti in gara,pentru a pleca in Bucuresti si dupa aceea in Germania,intr-o alta lume.Spre bucuria mea,era sa pierd trenul=))deoarece stateam linistiti pe terasa asteptand anuntarea trenului,dar fara rezultat.Urmatoarea zi avea sa plec in Germania…o alta tara,deja ma gandeam cum imi va fi…desi eram doar in tren.M-am abtinut atat de mult la urcare sa nu plang,cum n-am facut-o in toata viatza mea.Imi era greu.Foarte greu.Sa lasi oamenii cei mai dragi tie in urma..si sa te gandesti ca cine stie cand ii mai revezi,si ce se v-a intampla cu viata ta…nu e asa usor,crede-ma:( !